MARAMUREŞ

Consiliul Judeţean
Maramureş, Ţara celor patru ţări
Situat în Nord Vestul ţării, în regiunea Transilvania, din România, aproape de punctul geografic care reprezintă inima Europei şi de graniţa cu Ucraina, Maramureşul este ţinutul bisericilor de lemn, legendelor, peisajelor impresionante şi tradiţiilor străvechi. Din punct de vedere etno-folcoric, Maramureşul este împărţit în mai multe "ţări": Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Maramureşului (jumătatea de nord-est a Maramureşului Istoric) şi Ţara Codrului (partea de sud-vest), la care se adaugă Zona Metropolitană Baia Mare.
Atestat documentar în anul 1199, Maramureşul a fost caracterizat, din punct de vedere al organizării politico-administrative, de cnezate şi voievodate româneşti (cnezatul Cuhea al Bogdăneştilor, cnezatul Mara, cel al Cosăului etc) a căror evoluţie a fost întreruptă de cucerirea maghiară, rezistenţa în faţa acestei ofensive fiind atestată documentar cel mai sugestiv în cazul lui Bogdan de Cuhea, numit în documentele maghiare ale anilor 1342 - 1343 "fost voievod" şi "infidel".

Ţara Maramureşului (termen întâlnit pentru prima dată într-un document din anul 1299) se remarcă după cucerirea maghiară şi introducerea instituţiilor medievale specifice, inclusiv a comitatului, prin continuarea existenţei unei autonomii locale în care rolul nobilimii româneşti, inclusiv în planul spiritualităţii, este bine documentat. Astfel, în anul 1391, mănăstirii de la Peri îi este conferit statutul de stavropighie, iar egumenului de acolo prerogative cvasi-episcopale, la Peri realizându-se şi traducerea unor cărţi religioase în limba română.

În secolele următoare, Maramureşul, Chioarul sau Lăpuşul au aparţinut alternativ, din punct de vedere administrativ, fie de principatul Transilvaniei, fie de Ungaria, un moment important constituindu-l Unirea lui Mihai Viteazul (1599 - 1600), când o mare parte a zonei, inclusiv Cetatea Chioarului, a intrat în stăpânirea sa.

Pe palierul istoriei sociale, vom aminti doar despre faptele haiducilor lui Grigore Pintea Viteazul, acesta ieşind din scenă odată cu uciderea sa la porţile oraşului Baia Mare (12 august 1703), dar rămânând până astăzi prezent în tradiţia locală.

Istoria politică nu poate să nu consemneze participarea cetăţenilor din zonă la momente precum revoluţia de la 1848 - 1849 sau la mişcarea naţională a românilor de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Vasile Lucaciu, supranumit "Leul de la Şişeşti" sau George Pop de Băseşti sunt doi dintre reprezentanţii remarcabili ai elitei româneşti care au pregătit, prin demersurile lor, actul Unirii de la 1918, în urma căruia Transilvania, Banatul, Crişana şi o parte a Maramureşului s-a unit cu România.

Judeţul Maramureş interbelic cuprindea doar o treime (partea de la sud de râul Tisa) din fostul comitat cu aceeaşi denumire, reşedinţa fiind la Sighet, în timp ce zona de la sudul lanţului muntos Gutâi, inclusiv oraşul Baia Mare, intrau în componenţa judeţului Satu Mare.

Organizarea administrativă a României din anul 1950, după model sovietic, a impus regiunile în locul judeţelor, regiunea Baia Mare, ulterior Maramureş, incluzând atât teritorii din actualul judeţ Maramureş, cât şi din judeţele Satu Mare şi Sălaj. După revenirea la formula tradiţională a judeţelor (1968) s-a constituit judeţul Maramureş în structura organizatorică existentă şi în prezent, prin includerea în perimetrul său a localităţilor din depresiunile Maramureş, Baia Mare, Lăpuş şi Chioar, precum şi a câtorva de pe văile Someşului şi Sălajului.

Astfel, termenul "Maramureş" începe să definească o altă realitate administrativă decât până atunci. Reşedinţa judeţului a devenit municipiul Baia Mare, oraş atestat documentar în anul 1329 şi care a avut o evoluţie spectaculoasă, atât din punct de vedere demografic, cât şi economic, fiind un centru urban important în această parte a ţării, cu o dezvoltare dinamică specifică.

Ţara Chioarului

Zona Chioar sau Ţara Chioarului se află la sud de oraşele Baia Mare şi Baia Sprie, la vest de Lăpuş şi la est de Codru, care se află pe râul Someş. Peisajul de aici este deluros, cu râuri şerpuite numeroase, dintre care cel mai important este Lăpuş. Deşi cercetarea arheologică nu a fost foarte intensă în zonă, există numeroase descoperiri care dovedesc că zona a fost locuită încă din timpuri dacice, în unele locuri chiar din Epoca de bronz, mai ales în zonele în care astăzi sunt satele Satulung, Mireşu Mare şi Valea Chioarului.

De asemenea, în Chioar există tradiţii specifice şi costume, precum şi trăsături distinctive arhitecturale, precum pereţii acoperiţi cu tencuială de culoare deschisă. Două din cele opt biserici maramureşene incluse în Lista Moştenirilor Mondiale a UNESCO sunt în Chioar, cele din Şurdeşti şi Plopiş. Râul Lăpuş trece prin destul de abruptele Chei Lăpuş, de la Răzoare la Remetea Chioarului. Cheile au fost formate când râul a erodat sisturile cristaline ale Dealurilor Preluca şi a trecut. Acestea sunt considerate unice în România, datorită lungimii de 36 km şi formaţiunilor geologice şi naturale variate: pereţi abrupţi şi stâncoşi, păduri, cascade, peşteri, etc.

Ţara Lăpuşului

Ţinutul sau Ţara Lăpuşului este situată la sud de oraşul Cavnic. Graniţele geografice ale regiunii nu sunt foarte distincte, dar urmează cât de cât lanţul vulcanic al Munţilor Gutâi-Lăpuş-Ţibleş Mountains la nord – nord-est, vârful Breaza la sud – sud-est şi vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest. Ţara Lăpuşului, una dintre cele mai vechi unităţi administrative de acest fel din ţară, este atestată prima dată în 1291 ca “statul numit Lapus” şi apoi în 1315 sub denumirea "terra Lapus".

Ţara Codrului

Zona Codrului Zona sau Ţara Codrului se află în partea cea mai de nord din judeţul Maramureş, după trecerea râului Someş. Graniţele administrative au împărţit zona istorică şi părţi minore sunt descoperite şi în judeţele Satu Mare şi Sălaj, în afară de Maramureş. Peisajul consistă în dealuri joase şi vaste, acoperite mai ales de păşuni şi ogoare. Încă se mai găsesc păduri, mai ales mai aproape de Movila Codru, la capătul vestic al zonei, deşi se află la mare diferenţă de fosta pădure nesfârşită de stejari, pentru care a fost numită zona. Codru este probabil zona cel mai puţin vizitată şi cel mai puţin cunoscută din judeţ.
Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

Versiunea veche a site-ului

site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.